INFORMAȚII GRAVIDE

INFORMAȚII GRAVIDE

INFORMAȚII GRAVIDE

Sarcina reprezintă o perioadă specială în viața unei femei, aceasta fiind măsurată de la data ultimei menstruații până la nașterea copilului.
Dispensarizarea sarcinii are scopul de a evalua starea de bine a viitoarelor mămici și de a identifica anumite afecțiuni care ar putea dăuna fătului.
În lipsa monitorizării sarcina se poate complica punând în pericol viața fătului, dar și a mamei.
Frecvența consulturilor diferă în funcție de fiecare trimestru de sarcină.
Până la vârsta gestațională de 28 - 32 săptămâni consulturile vor fi lunare, după care o dată la 2 săptămâni între săptămânile 32 - 36 de sarcină și săptămânale  în săptămânile 36 - 40.
Pe parcursul consulturilor,gravidele vor primi consiliere și informații legate  de igiena sarcinii.

  • Sunt necesare cel puțin trei mese pe zi cu un aport hidric și caloric adecvat O dietă echilibrată trebuie să conțină proteine, glucide și lipide. De regula 50-60% din totalul caloriilor sunt glucide, 20-30% lipide și 10-15% proteine.Câștigul ponderal ideal în timpul sarcinii sunt de 11-12 kg;
  • Igiena orală trebuie respectată, controalele stomatologice sunt recomandate;
  • Somnul şi odihna trebuie să fie suficiente;
  • Efortul fizic este recomandat (30 de minute pe zi), cu mențiunea de a nu obosi excesiv;
  • Se recomandă îmbrăcămintea și încălțămintea comodă, cât mai lejeră;
  • Se recomandă evitarea muncii fizice grele, ortostasmului prelugit, mediului toxic, navetei, conducerii mașinii, zborului cu avionul;
  • Activitatea sexuală este permisă pacientelor cu sarcină fără risc obstetrical;
  • Este recomandată evitarea consumului de tutun, alcool si consumul excesiv de cafea.

O monitorizare atentă va avea în vedere cele trei trimestre ale sarcinii:

Trimestrul I (1-13 săptămâni):

  • Analize medicale (grup sanguin, Rh, hemoleucogramă, coagulogramă, glicemie, uree, creatinină, acid uric, TGO, TGP, sumar urină, urocultură, VDRL, HIV, antigen HBs, anticorpi anti HCV)
  • Cultură de col
  • Secreție vaginală
  • Examen citologic cervico-vaginal Babeș Papanicolau
  • Complex TORCH (toxoplasmă,rubeolă, citomegalovirus, Herpes)
  • Ecografie de confirmare, viabilitate și datare a sarcinii. Morfologie de prim trimestru și dublu test (11-13 săptămâni)

Trimestrul II (14-27 săptămâni):

  • Analize medicale (hemoleucogramă, glicemie, sumar de urină)
  • Cultură col
  • Secreție vaginală
  • Test de toleranță la glucoză +/- hemoglobina glicată (24-28 săptămâni + 6 zile)
  • Triplu test  (16-20 săptămâni)
  • Ecografie de morfologie fetala trimestru  II (19-24 săptămâni)

Trimestrul III (28-40 săptămâni):

  • Analize(hemoleucogramă, coagulogramă, glicemie, uree, creatinină, TGO, TGP, sumar urină, urocultură, VDRL, HIV)
  • Secreție vaginală
  • Cultură de col(screening pentru streptococul beta hemolitic- 34-37 săptămâni + 6 zile)
  • Ecografie de morfologie fetală trimestru III (29-33 săptămâni+ 6 zile)

În următoarele situații este recomandat ca gravidele să consulte medicul ginecolog:

  • Febră ;
  • Vărsături frecvente;
  • Dureri abdominale;
  • Sângerare vaginală;
  • Scurgere vaginală cu aspect modificat;
  • Eliminarea dopului gelatinos înainte de 37 de săptămâni/ Ruperea membranelor înainte de 37 de săptămâni (pierdere de lichid amniotic);
  • Lipsa mișcărilor fetale sau scăderea frecvenței/intensității acestora;
  • TA > 140/90 mmHg la 2 determinări consecutive;
  • Usturime, senzaţie de urinare frecventă;
  • Creştere bruscă în greutate;
  • Edeme/creşterea în volum a picioarelor şi mâinilor;
  • Cefalee, vertij, tulburări de vedere;

O dispensarizare corectă pe tot parcursul sarcinii va permite depistarea problemelor de sănătate și inițierea planului de tratament al acestora, crescând astfel șansele unei sarcini normale. Toate rezultatele analizelor sunt evaluate de către medical ginecolog, iar împreună cu acesta vor fi luate deciziile terapeutice corespunzătoare.

CONTACT

Dezvoltarea unui sistem regional de centre medicale de excelenţă în screening prenatal în Regiunea de Vest”
Cod SMIS 149478

Spitalul Clinic Municipal de Urgență  Timișoara
str. Hector nr. 2 A, Timisoara, 300041


Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Pius Brînzeu" Timişoara
B-dul Liviu Rebreanu, Nr. 156, Timișoara, 300723